Care sunt plantele care ajuta la un aer mai curat in casa ta?

Eu fac parte din categoria de oameni care lucrează de acasă din martie 2020. Dacă atunci când ne-am mutat aici, prin 2016, am acceptat că vom petrece puțin timp pe acasă și mai mult timp pe la birou, sală, prin restaurante, parcuri din București, nu a mai fost chiar așa din 2018. Atunci am devenit părinți și luni bune am cunoscut străzile din jurul blocului ca în palmă.

Apoi, a venit și pandemia și ne-am mutat biroul, sala, parcul în casă. Din multe puncte de vedere, îmi plac schimbările prin care a trecut Popeștiul. Dar încă doare lipsa spațiilor verzi și încă doare faptul că mi se umple pervazul geamului de praf, în orice anotimp, eu stând la etajul patru.

Cum nu pot să schimb prea mult ce se întâmplă afară, am decis să aduc oxigen cât de mult pot eu în casă la mine. De la un cactus amărât care abia supraviețuia, am ajuns să am 8 ghivece cu plante verzi, și plănuiesc să mai extind lista cât de curând, iar îmbunătățirea calității aerului din casă ar trebui să fie o prioritate pentru oricine. În caz că nu ești prea prieten cu plantele de ghiveci, înțeleg, nici eu nu eram până acum doi ani, am realizat o listă cu plantele care produc cel mai mult oxigen.

Ficusul. Atât de popular ca și plantă de apartament și totuși ignorată de mulți. Ani întregi s-a rugat mama de mine să îmi dea un ficus, și eu tot refuzam. Dacă îmi explica și ea frumos că ficusul purifică aerul prin eliminarea formaldehidei, o substanță toxică ce se găsește în mochete și în materialele din care sunt confecționate canapelele, iar expunerea la o cantitate mare de formaldehida poate aduce iritații ale nasului, ochilor și gâtului, dureri de cap, dar și tulburari ale somnului, altfel luam în considerare oferta ei.

Aloe Vera. Ca și ficusul, aloe vera elimină formaldehida. În plus, sucul frunzelor de aloe vera purifică sângele,  întărește imunitatea și ajută în problemele digestive. Am și eu o astfel de plantă, este ușor de întreținut, crește frumos și chiar are frunze extrem de suculente, din care mi-am preparat mască de față.

Planta șarpe (limba soacrei). Nu știu de ce are așa o denumire, căci până și NASA are un studiu care atestă că planta este una din cele mai eficiente plante in filtrarea aerului din casa. Emițând oxigen noaptea, aceste plante purifică aerul și il mentin curat.

Voalul miresei (Chlorophytum).Sau planta-păianjen, are capacitatea de a absorbi foarte bine formaldehide și monoxidul de carbon. Este o plantă puțin pretențioasă, confirm, căci am și eu una în îngrijire de peste un an.

Filodendron (Philodendron cordatum). Absoarbe substanțele nocive folosite la tratarea lemnului de mobilă. Preferă căldura și lumina indirectă, absoarbe și umiditatea din aer. Frunzele de mari dimensiuni îi dau un aspect grandios, realizând un spațiu verde de invidiat în orice apartament.

Acestea sunt doar cinci dintre plantele verzi care pot spori calitatea aerului în propriul cămin. Eu mă consider încă la început în acest domeniu, dar îmi place foarte mult că mi-am creat un mic spațiu verde pe birou, unde pot să îmi clătesc ochii în scurtele pauze. La tine cum e? Ce plante ai deja sau plănuiești să aduci în casă în curând?

Comentarii

  • Nu există comentarii încă.
  • Adaugă un comentariu